Orice reparație de calitate TREBUIE să fie invizibilă!
Contrar tuturor așteptărilor, în vopsitorie, unde pui mâna, trebuie să nu se vadă!
Noi vrem să redăm imaginea mașinilor și să le readucem la starea de nou, fără urme de intervenție și fără compromisuri de genul „merge și așa“ sau „mai mult nu se poate“. Degeaba iese culoarea bine dacă se văd urme de la izolare, urme de șlefuire sau urme de chit care se „trage“ în timp.
Performanța nu este o întâmplare!
Succesul unei vopsiri de calitate nu stă doar în aplicarea corectă de vopsea și lac. Consider că mult mai importante sunt pregătirea suprafeței, izolarea mașinii, dar și toată munca din spate, care merge până la curățenie constantă în atelier. Toate împreună trebuie să meargă „șnur“ înainte ca mașina să ajungă în cabină și să fie gata de vopsire. Toată munca asta, împreună cu o aplicare corectă, face ca lucrarea să fie bună sau nu.
Cred că în tot acest timp am răzbit doar conduși de pasiune, de ambiție și de o încăpățânare nebună, demonstrându-ne nouă, în primul rând, că SE POATE ȘI ALTFEL!
Eu încă susțin că se poate!
Proprietar și manager de service auto… undeva prin Ardeal!
După mai mult de 30 de ani de muncă, răbdare și pasiune…
ei au ales să folosească cu încredere produsele Prima System!