La următoarea mașină, mi‑am pus mintea la treabă, am scos „inima“ chederului, am băgat sub cheder un cablu electric (că eram electronist de meserie :-)) – cu o unealtă cioplită de mine dintr‑o lingură de lemn – și așa l‑am ridicat să pot să‑l izolez pe margine și să vopsesc sub cheder. Am dat jos stopurile, oglinzile, barele, farurile, ștergătoarele, chederele de la uși, am dat jos tapițeriile interioare, am dat jos pieptenele de la uși, am coborât geamurile și le‑am izolat, am făcut capace la uși și tot ce mi‑a mai trecut mie prin cap. Cu alte cuvinte, am făcut mașina bucăți și am izolat tot ce am crezut eu că se poate izola. Ziare am folosit vre-o 20 și am pus în 3 foi, să nu mai gazez parbrizul… și așa încet, am tocat 9 role de leucoplast și l‑am scos din sărite pe nea’ Ionică pentru că i‑am arătat că se poate și altfel, dar el tot pe a lui o ținea.
După aventura asta, nea’ Ionică mi‑a spus să‑mi caut pe altul, că el nu mai are timp și nici răbdare să vopsească pentru mine. Îi țineam prea mult ocupat „postul de lucru“ în parcare și nu ne mai potriveam cu vremea. Dacă venea o ploaie între timp, toată munca era în zadar…
Am căutat cu răbdare alt vopsitor, am încercat mulți „meseriași“ și peste tot rezultatul era același: mașini vopsite cu urme clare că nu mai sunt noi; fără luciu și gazate… Dar încă se vindeau și așa…
„Clientul habar n’are, nu știe și nu vede!
Ce rost are, băi băiete?“
Asta mi se spunea peste tot pe unde mergeam, dar eu vedeam totul și mă enerva la culme!
Pentru mine avea un altfel de rost!
După ceva vreme bună, din recomandări, am ajuns la Arpi. Aici am găsit deja un garaj acoperit, care avea și „cabină de vopsire cu încălzire“!! Era făcută de el, cu o centrală pe lemne TERMOTEKA, adusă din Ungaria și niște radiatoare de la un camion RABA, prin care suflau două ventilatoare tot de camion. Avea și toată instalația electrică făcută frumos într‑un dulap electric. Aia mi‑a plăcut cel mai mult… că era pe meseria mea…
Mai avea și o podea cu grilaje făcute din fier beton striat, iar pe sub ele curgea apa în timpul vopsirii. Și pe pereții cabinei curgea apa. Era ceva revoluționar la acea vreme. Apa mergea direct în canal, dar nu‑l întreba nimeni atunci. Încă nu exista „Garda de mediu“. Eu am rămas uimit, era cu totul altceva!
Aveam de vopsit din nou o integrală. Trecusem de etapa DACIA și aveam acum un Ford Sierra. M‑am oferit să‑l ajut, că aveam deja experiență, dar am fost refuzat categoric. Să nu cumva să‑i fur meseria… Clientul nu are ce căuta în atelier! mi‑a spus. Principiul era și este încă bun, dar motivul lui era altul..
Un prieten mi‑a adus vopsea metalizată din Germania, și cu lac cu întăritor, după codul original al mașinii. M‑am ambiționat să dau mulți bani în plus, dar să iasă o mașină faină, să o țin o vreme pentru mine. Din păcate, Arpi nu mai lucrase cu așa ceva. Nu a întrebat pe nimeni, să nu pice de prost, a amestecat vopseaua cu lacul și cu întăritorul și a vopsit integral, apoi i‑a dat căldură „cât a putut să ducă Termoteka lui“, a mers o întreagă după amiază cabina, dar vopseaua nu s‑a uscat… A echipat mașina așa și m‑a așteptat.
Când am mers să o iau, mi‑a spus că „Încă lipește vopseaua“, dar să am răbdare că se va trage la soare.
„Așa e vopseaua asta nemțească!“
Am plecat cu mașina și, în câteva zile era plină cu praf lipit de vopsea. Era mată toată, și din păcate, MATUL nu era încă la modă! M‑am decis să o vând, să scap de ea. Dar a trebuit să las mult din prețul dorit, pentru că următorul proprietar trebuia să o revopsească.
Mare problemă cu marfa asta din Germania, mi‑am zis eu… ceva nu era în regulă… Sigur îmi scapă mie ceva… și asta mă enerva la culme. M‑am apucat să citesc etichetele ca să înțeleg, așa pentru mine în primul rând, ce înseamnă chestiile alea mici desenate în dreptunghiuri albe. Am aflat ulterior că se numeau pictograme și încet, încet am înțeles, cu dicționarul în mână (că nu vorbeam germana) despre ce era vorba. Am priceput ce prostii am făcut și am mai priceput că nu e bine să mai am încredere în nimeni care‑mi spune „las’ pe mine că știu eu cum e mai bine“.
La mașinile următoare, am început să aduc eu toate materialele în portbagaj și meseriașilor la care mergeam le țineam lecția despre cum se prepară, dar și stăteam lângă ei să nu facă vreo prostie. Care nu mă lăsa, nu‑l mai deranjam și căutam altul.
Povestea continuă și săptămâna viitoare...
„Așa e vopseaua asta nemțească!“
30 Iulie 2024
